DIN ZICERILE PARINTELUI ARSENIE BOCA
explicate de Pãrintele Teofil Pãrãian
"Mã, nu toti din lume se prãpãdesc, nici toti din mãnãstire se mîntuiesc"
Avea o putere de sintezã deosebitã, o putere de intuitie si o putere de a cunoaste totdeauna esentialul într-o chestiune. Cînd îi puneai o problemã, el imediat avea rãspunsul. Si de la el au rãmas si cuvinte scrise, în manuscrisele lui. De pildã, cînd l-am întîlnit eu pentru prima datã, mi-a si spus un cuvînt, o formulã. Zice: "Mã, nu toti din lume se prãpãdesc, nici toti din mãnãstire se mîntuiesc". Deci avea o posibilitate de a formula ceva.
"Nici abuzul, nici refuzul"
In legãturã cu sexualitatea în familie, Pãrintele Arsenie zicea: "Nici abuzul, nici refuzul".
"Cu mine de douã ori trebuie sã se întâlneascã omul…"
Pãrintele zicea cã de douã ori trebuia sã se întîlneascã omul cu el: o datã cînd îi spune si a doua oarã la moarte, sãi spunã dacã a fãcut ce ia spus. Foarte corect! Ce rost are sã meargã cum merg unii cã sãi spunã unul, cã sãi spunã altul, cã un cuvînt de folos, cã nu stiu ce… siapoi adunã la cuvinte de folos si nu împlineste nimic!
"Cine face curte nu face carte"
Pãrintele Arsenie zicea: "Cine face curte nu face carte".
"Nasteti-vã sfinti!"
Pãrintele Arsenie îi îndemna pe oameni sã nascã sfinti. Bineînteles cã pentru a naste sfinti trebuie sã fi sfînt sau trebuie sã tragi de tine spre idealul sfinteniei. Si cînd începem sã ne ocupãm de noi însine, putem sã ne cunoastem, sã aflãm negativele noastre, sã cunoastem încãrcãtura datã de altii si pusã în noi, s-o rezolvãm, dar aceasta cere timp si ostenealã.
"Sã-ti feresti capul de frig si de prostie!"
E un cuvînt care meritã sã fie stiut si urmat, el putînd fi de folos tuturor celor ce nu iau aminte la ei însisi, tuturor celor care vreau sã braveze si nu se gîndesc la urmãrile pe care le pot avea, spre rãul lor, niste atitudini care nu sunt destul de bine gîndite si controlate. Sã luãm deci aminte la cuvîntul de mai sus si sã-l împlinim în cele douã laturi ale lui.
"Conceptia de viatã crestinã"
Cîtã o avem, ne statorniceste în gîndul si dorinta de a ne ridica mai presus de fire, de a îndumnezeii firea, prin harul si îndurãrile si iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Tocmai de aceea folosim si resursele firesti cîte le avem la îndemînã, aerul, aerul bun, hrana rationalã, somnul si energia vitalã, pe care nu vrem sã o risipim pe plãceri, ci vrem s-o canalizãm spre binele nostru material si spiritual. Asa dorea pãrintele Arsenie, care a formulat îndreptarul de viatã, pe care l-a predat tinerilor si oricui care vrea sã ia aminte la el.
"În mintea strîmbã si lucrul drept se strîmbã"
Asa obisnuia sã spunã pãrintele Arsenie, care urmãrea pentru oameni o minte dreaptã si lucruri drepte si îndreptate de mintea cea bunã. Valoarea acestui cuvînt o intuiesc toti cei ce îl aud, si asta se întîmplã des, cãci noi îl aducem înaintea vizitatorilor si închinãtorilor nostri, mai ales atunci cînd au prilejul sã vadã o picturã a pãrintelui Arsenie reprezentînd Adormirea Maicii Domnului, picturã în fata cãreia se opresc cu admiratie multi dintre cei ce viziteazã Mãnãstirea Brîncoveanu de la Sîmbãta. Mintea se strîmbã în urma patimilor si se îndreaptã pe mãsura curãtirii de patimi. Cînd mintea se îndreaptã, vede lucrurile drept, deci asa cum sunt ele. "In mintea strîmbã si lucrul drept se strîmbã". Asta le place la multi, am bãgat de seamã cã le place. Cînd le spun cã Pãrintele a zis cã "în mintea strîmbã si lucrul drept se strîmbã", oamenii rîd în general. De ce rîd? Pentru cã îsi dau seama cã asa e. Numai cã e greu sã stii cînd ti-e mintea strîmbã.
"Cea mai lungã cale este calea care duce de la urechi la inimã"
Cea mai lungã cale este calea care duce de la urechi la inimã, adicã de la informatie la convingere. Oameni de informatie religioasã sunt mai multi decît cei ce au convingeri religioase. E necesarã si informatia, care adeseori se face prin auzire. Dar a rãmîne la informatie înseamnã doar a fi la începutul drumului "la urechi". Pînã la inimã mai e o cale lungã, "cea mai lungã cale".
"Un suflet trist este un suflet cu luminile stinse"
Cuvîntul acesta ne aduce aminte de un cuvînt asemãnãtor, cu circulatie mai ales în lumea din Apus: "Un sfînt trist este un trist sfînt". Pãrintele a fost întotdeauna pentru optimism, pentru bucurie, credinta noastrã fiind "izvor de bucurie", crestinismul fiind "religia bucuriei". Domnul Hristos le-a spus ucenicilor Sãi :"Acestea vi le spun ca bucuria Mea sã fie întru voi si ca bucuria voastrã sã fie deplinã" (Ioan 15, 11).
"Bobul lui se preschimbã în tãciune, iar el se crede grîu nedreptãtit"
Asa caracteriza pãrintele Arsenie pe omul care se abate de la cele bune si care nu cautã si nu primeste îndreptarea, ci îsi explicã el mai bine cele pentru sine condamnînd pe cei ce vreau sã-l îndrepte. }nceputul oricãrei îndreptãri este sã-tI recunosti greseala. "Cînd greseala s-a fãcut în tine asezare sI adevãr" – cînd o ai ca drepindere si o mai si justifici – atunci "nu mai e gresealã ci e pãcat de moarte". }ntr-o astfel de situatie, cel ce se crede a fi drept, fãrã sã si fie de fapt, nu mai e bob de grîu, ci doar tãciune.
"Mustrarea învinge, dar nu convinge"
Este si aceasta o cugetare la care e bine sã luãm aminte. Are si mustrarea rostul si puterea ei, dar ea, ca constrîngere, doar învinge, însã de convins nu convinge. De la învingere pînã la convingere e o cale lungã; poate tot atît de lungã cît cea de la informatie la convingere, cît cea de la urechi la inimã.
"Iubirea lui Dumnezeu pentru cel mai mare pãcãtos este mai mare decît iubirea celui mai mare sfînt fatã Dumnezeu"
Pãrintele Arsenie a zis o vorbã cât lumea asta de mare – ba mai mare decât lumea asta! –, si anume o zis asa: "Iubirea lui Dumnezeu fatã de cel mai mare pãcãtos îi mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt fatã de Dumnezeu”. Nu poate iubi un sfânt pe Dumnezeu, cât ar fi sfântul de mare, cât iubeste Dumnezeu pe cel mai mare pãcãtos; si-l asteaptã; si vrea sã-l primeascã; si aleargã înaintea lui, dupã cum citim în pilda cu fiul risipitor, unde se spune cã tatãl nu l-a asteptat pe fiul care se întorcea; l-a asteptat într-un fel, dar când l-a vãzut cã vine nu l-a mai tinut locul: a alergat înaintea lui, ca sã-l primeascã, sã-l îmbrãtiseze, sã-l sãrute, sã-l ajute, sã-l aseze iarãsi în starea din care a plecat. Pentru cã din inima lui fiul n-a plecat niciodatã! El a rãmas în inima tatãlui asa cum rãmânem noi în inima lui Dumnezeu, în inima Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în inima Maicii Domnului, oricât de depãrtati am fi, oricâte rele am face. Pânã trãim în aceastã viatã Dumnezeu nu ne pãrãseste. Noi putem sã pãrãsim pe Dumnezeu, dar Dumnezeu nu poate sã ne pãrãseascã pe noi.
Cu o astfel de afirmatie, pãrintele ne dã încredere în bunãtatea lui Dumnezeu, în iubirea lui Dumnezeu fatã de noi, pãcãtosii, cãci se afirmã si în rugãciunile de dezlegare ale sfintei noastre Biserici, cã mila lui Dumnezeu este tot atît de mare, tot atît de infinitã, cum este de infinitã si mãrirea Lui, de vreme ce se spune: "Cã precum este mãrirea Ta, asa este si mila Ta". Cuvîntul spus de pãrintele Arsenie, în formularea de mai sus, ne aduce aminte si de ceea ce spune Psalmistul, prin cuvintele acestea: "Cît e de sus cerul deasupra pãmîntului atît de mare e bunãtatea Lui (a lui Dumnezeu) spre cei ce se tem de Dînsul. Cît de departe e Rãsãritul de Apus, atîta a depãrtat El de noi fãrãdelegile noastre. Cum miluieste un tatã pe copiii sãI, asa miluieste Domnul pe cei ce se tem de Dînsul" (Ps. 102, 10-13).
"Ajutati-mã sã vã pot ajuta"
Asta înseamnã cã nu cel care vrea sã te ajute te ajutã cel mai mult, ci tu esti cel care potI sã fi ajutat. Dacã esti deschis spre ajutor te poate ajuta omul de lîngã tine si omul superior tie; dar dacã nu-l recunosti superior, ba, dimpotrivã, îl judeci si-l calci în picioare, atunci nu te poate ajuta, pentru cã omul este fiinta care poate zice nu, si zice nu!
"Fiecare dintre noi ducem un necredincios în spate"
Zice pãrintele Arsenie Boca referindu-se la trup, "fiecare dintre noi ducem un necredincios în spate".
"Domnul Hristos a fost rãstignit cu spatele pe crucea materialã si cu fata pe crucea spiritualã"
Zicea Pãrintele Arsenie: "Domnul Hristos a fost rãstignit cu spatele pe crucea materialã si cu fata pe crucea spiritualã".
"Să ai întelegere fatã de neputinta omeneascã"
Am fost odatã la Pãrintele Arsenie Boca – Dumnezeu sã-l odihneascã! –, la Bucuresti, cu un student la teologie de atunci, care acuma-i preot – au trecut anii peste toti de-atunci… a fost asta în 1965 –, si Pãrintele vorbind cu el, desigur sã aud eu, i-a spus un cuvânt care mi-a rãmas mie pentru cealaltã vreme a vietii mele si cred cã si pentru vesnicie. N-am sã-l uit niciodatã! Zice: "Uite, mãi frate. O sã fii preot. Sã fii întelegãtor fatã de neputinta omeneascã!” Nici nu vã puteti închipui cât m-am gândit eu la cuvintele acestea, de atunci încoace; cât le-am urmãrit în viata mea si în viata oamenilor. Si mi-am dat seama cã neputinta omeneascã e o realitate. Sunt atâtia oameni rãi în lumea asta, si nici ei nu vor sã fie rãi… Si-s rãi, si noi trebuie sã întelegem rãutatea lor de pe pozitia noastrã, din situatia noastrã. Sã întelegem cã ei nu pot mai mult, cã ei ei însisi sunt nemultumiti de rãutatea lor – "Pe cel rãu rãutatea îl ucide”, îi scris în Psalmi: "pe cel rãu rãutatea îl ucide”, îl nimiceste, rãutatea îl nemultumeste. Pomenirea de rãu spun pãrintii cei duhovnicesti cã e o rãutate fãrã margini, e o rãutate ca o ruginã care mãnâncã fierul, asa mãnâncã sufletul; rãutatea-i cui înfipt în suflet. Pomenirea de rãu, nemultumirea, neiertarea este viermele mintii. Un pãrinte spune cã "rãul sã-l scrii pe apã”.
Părintele “Fenomenului Prislop”: comunica telepatic, se teleporta, descuia zăvoarele fără să le atingaUn serial despre unul dintre cei mai iubiti si mai populari romani, cautat de mii de oameni, chiar si dupa moartea sa
“Mama mea era foarte bolnava, medicii i-au zis ca are cancer, 99, 9%. Si atunci m-am gandit: Doamne, daca-i asa, zero si ceva la suta poti sa-l rezolvi tu! Cu gandul asta, am venit aici, la mormantul parintelui Arsenie Boca si l-am rugat sa-mi vindece mama. Si cand mamei i-au venit rezultatele, in mod miraculos, chit ca avea doua formatiuni tumorale, s-au dovedit a fi amandoua benigne. Scapase mama… Si povestea asta a fost uimitoare pentru medici, nu-si puteau inchipui cum de a fost real, cum de s-a petrecut cu adevarat una ca asta', ne povesteste Meda.
Asta s-a intamplat acum cativa ani si de atunci Meda vine in fiecare an la mormantul parintelui Arsenie Boca de la Prislop (Hunedoara), sa-i vorbeasca si sa-i multumeasca pentru mama. Citise ca parintele a facut minuni si a vindecat si in timpul vietii, si dupa moarte, dar nu-si imagina ca i se va intampla si ei vreodata una ca asta.
Chiar asa am cunoscut-o pe Meda - stand in genunchi alaturi de alte sute de pelerini, cufundata in rugaciune, cu ochii inchisi, ca-n transa, cu o expresie de fericire copilareasca pe chip. Minute intregi s-a rugat astfel, murmurand usor ceva ce numai ea intelegea. Intr-un final a deschis ochii si atunci privirea ei s-a intersectat cu a preotesei satului. Preoteasa tocmai sedea in reculegere pe bancuta de langa mormant, soptind tinerei de alaturi: “Vezi tu, credinta nu este ilogica, ea este supralogica, adica depaseste granitele logicii firesti'.
Meda nu este crestin 100% practicant, insa de cand viziteaza mormantul parintelui, a renuntat sa mai treaca totul prin lama rece a ratiunii. “Cel mai ateu dintre atei ar simti ca aici, la mormant, se intampla ceva. Cred ca, de fapt, cautandu-l pe parintele Arsenie, il cautam pe Dumnezeu', ne spune ea.
De cand isi tot pune intrebari despre miracolul prin care a trecut, a ajuns la o concluzie: “Stiintific, niciodata nu o sa putem dovedi matematic ca Dumnezeu exista sau nu. Il simti cu inima pe Dumnezeu. Nu trebuie sa renuntam niciodata la a ramane rationali. Insa mintea rationala a omului trebuie sa se lase iluminata de Dumnezeu'.
Femeile de cariera se lasa de job dupa ce trec pe la mormantul parintelui
Altii spun ca s-au vindecat de cancer sau de leucemie, doar rugandu-se sincer la mormant. Legende sau nu, asta povestesc oamenii din sat, asta spun toti pelerinii, daca-i intrebi despre minunile de la Prislop. Aici se petrec lucruri dintre cele mai ciudate: femei de cariera, care se roaga pentru fericirea lor, se lasa brusc de job dupa ce revin de la mormant la ele acasa, in Bucuresti. Altele pur si simplu isi gasesc sot atunci cand se asteapta mai putin.
I s-a intamplat Ancai Racnea din Timisoara. Avea 26 de ani, o firma de organizare evenimente si o situatie financiara de invidiat. Si totusi, ii lipsea ceva. Tanjea dupa o viata adevarata de familie. “M-am rugat la mormant sa ma ajute parintele sa am o viata linistita de familie. Si, surpriza, dupa circa cinci luni l-am cunoscut pe Laurentiu, cu care m-am si casatorit. Si acum i-am spus sotului meu ca trebuie neaparat sa revenim la mormant, sa-i multumim parintelui ca m-a ascultat si ne-a ajutat sa ne gasim', ne spune Anca.
Am cunoscut-o pe Anca la Prislop. Saruta crucea parintelui si tinea strans o floare in mana. De fapt, intreg mormantul seamana cu o gradina de flori vesnic proaspete. Florile de la Prislop nu se ofilesc niciodata: valurile de pelerini – sute in zilele obisnuite, mii in zilele de sarbatoare – sosesc cu brate de flori proaspete. Fiecare floare este un “multumesc' spus parintelui.
De fapt, de 22 de ani incoace, Prislopul a devenit unul dintre cele mai mari locuri de pelerinaj din Romania. Aici nu se inghesuie nimeni, oamenii nu-si dau coate si nici macar nu vorbesc unii cu altii, sa nu se tulbure din rugaciune. Daca vreunul a uitat telefonul deschis si tocmai il suna cineva, un rand intreg de pelerini isi intoarce capul spre “faptas', privindu-l cu repros. Nimeni n-are voie sa strice rugaciunea. Stau cu totii cu capul in pamant, umili si smeriti. Par oamenii unei Romanii necunoscute. In zilele de sarbatoare cu mii de pelerini, asteapta la coada ore in sir - fie ploaie, fie ninsoare – pentru o fericire de cateva secunde: sa apuce sa sarute sau sa atinga crucea parintelui.
Tanar paralizat, in asteptarea unei vindecari la mormant
A facut-o si tanarul Andrei Gherber, paralizat de la nastere. Din cauza forcepsului a ramas cu tetrapareza spastica. Merge singur cativa pasi, restul ii face numai cu carutul. A incercat toate metodele sa se faca bine, dar n-a reusit nimic. Ultima lui speranta este astazi parintele Arsenie. A auzit ca parintele a scapat o fata de la paralizie, numai prin puterea rugaciunii. Se spune ca fata a venit in carut si a plecat pe picioarele ei.
Andrei isi doreste atat de mult sa mearga, incat aproape ca se simte dator sa creada ca intreaga poveste este adevarata. “Si pentru mine chiar este, atata vreme cat exista credinta puternica. Sper ca parintele ma va ajuta sa ma vindec si eu, macar in proportie de 50%', ne marturiseste. N-a venit aici “in orb': inainte de asta s-a informat si a citit mult despre parintele Arsenie Boca. Asa a aflat ca parintele a promis oamenilor, inainte de a muri, ca ii va ajuta si dupa moarte, daca ei ii vor cere. Si nici nu e foarte greu, crede Cristian Filip, fondatorul Fundatiei Parintele Arsenie Boca. Pe Cristian, parintele l-a schimbat la 180 de grade. Inainte, el avea viata unui bucurestean grabit, mult prea ocupat cu serviciul. Intr-o zi, mai mult intamplator, a descoperit credinta si minunile parintelui Boca. De atunci incolo, si-a facut un obicei din a-l vizita pe calugar la mormant. Astazi nu mai poate fara asta.
“Totul este sa te manifesti', ne explica. “Adica sa ceri un lucru bun sau frumos. Nu e totuna daca te rogi acasa sau la Prislop caci aici, la mormant, rugaciunile capata putere mult mai mare'. Are o certitudine a lui: “Orice pas pe care un pelerin il face catre acest mormant este socotit, numarat. Cred ca exista o contabilitate divina pentru fiecare dintre oameni. Adica toate lucrurile facute in viata, bune sau rele, se contabilizeaza undeva'.
De fapt, esenta mostenirii lasate de parintele Arsenie Boca este insasi miscarea spirituala de la Prislop, intretinuta prin credinta puternica a unor oameni simpli.
“Mama mea era foarte bolnava, medicii i-au zis ca are cancer, 99, 9%. Si atunci m-am gandit: Doamne, daca-i asa, zero si ceva la suta poti sa-l rezolvi tu! Cu gandul asta, am venit aici, la mormantul parintelui Arsenie Boca si l-am rugat sa-mi vindece mama. Si cand mamei i-au venit rezultatele, in mod miraculos, chit ca avea doua formatiuni tumorale, s-au dovedit a fi amandoua benigne. Scapase mama… Si povestea asta a fost uimitoare pentru medici, nu-si puteau inchipui cum de a fost real, cum de s-a petrecut cu adevarat una ca asta', ne povesteste Meda.
Asta s-a intamplat acum cativa ani si de atunci Meda vine in fiecare an la mormantul parintelui Arsenie Boca de la Prislop (Hunedoara), sa-i vorbeasca si sa-i multumeasca pentru mama. Citise ca parintele a facut minuni si a vindecat si in timpul vietii, si dupa moarte, dar nu-si imagina ca i se va intampla si ei vreodata una ca asta.
Chiar asa am cunoscut-o pe Meda - stand in genunchi alaturi de alte sute de pelerini, cufundata in rugaciune, cu ochii inchisi, ca-n transa, cu o expresie de fericire copilareasca pe chip. Minute intregi s-a rugat astfel, murmurand usor ceva ce numai ea intelegea. Intr-un final a deschis ochii si atunci privirea ei s-a intersectat cu a preotesei satului. Preoteasa tocmai sedea in reculegere pe bancuta de langa mormant, soptind tinerei de alaturi: “Vezi tu, credinta nu este ilogica, ea este supralogica, adica depaseste granitele logicii firesti'.
Meda nu este crestin 100% practicant, insa de cand viziteaza mormantul parintelui, a renuntat sa mai treaca totul prin lama rece a ratiunii. “Cel mai ateu dintre atei ar simti ca aici, la mormant, se intampla ceva. Cred ca, de fapt, cautandu-l pe parintele Arsenie, il cautam pe Dumnezeu', ne spune ea.
De cand isi tot pune intrebari despre miracolul prin care a trecut, a ajuns la o concluzie: “Stiintific, niciodata nu o sa putem dovedi matematic ca Dumnezeu exista sau nu. Il simti cu inima pe Dumnezeu. Nu trebuie sa renuntam niciodata la a ramane rationali. Insa mintea rationala a omului trebuie sa se lase iluminata de Dumnezeu'.
Femeile de cariera se lasa de job dupa ce trec pe la mormantul parintelui
Altii spun ca s-au vindecat de cancer sau de leucemie, doar rugandu-se sincer la mormant. Legende sau nu, asta povestesc oamenii din sat, asta spun toti pelerinii, daca-i intrebi despre minunile de la Prislop. Aici se petrec lucruri dintre cele mai ciudate: femei de cariera, care se roaga pentru fericirea lor, se lasa brusc de job dupa ce revin de la mormant la ele acasa, in Bucuresti. Altele pur si simplu isi gasesc sot atunci cand se asteapta mai putin.
I s-a intamplat Ancai Racnea din Timisoara. Avea 26 de ani, o firma de organizare evenimente si o situatie financiara de invidiat. Si totusi, ii lipsea ceva. Tanjea dupa o viata adevarata de familie. “M-am rugat la mormant sa ma ajute parintele sa am o viata linistita de familie. Si, surpriza, dupa circa cinci luni l-am cunoscut pe Laurentiu, cu care m-am si casatorit. Si acum i-am spus sotului meu ca trebuie neaparat sa revenim la mormant, sa-i multumim parintelui ca m-a ascultat si ne-a ajutat sa ne gasim', ne spune Anca.
Am cunoscut-o pe Anca la Prislop. Saruta crucea parintelui si tinea strans o floare in mana. De fapt, intreg mormantul seamana cu o gradina de flori vesnic proaspete. Florile de la Prislop nu se ofilesc niciodata: valurile de pelerini – sute in zilele obisnuite, mii in zilele de sarbatoare – sosesc cu brate de flori proaspete. Fiecare floare este un “multumesc' spus parintelui.
De fapt, de 22 de ani incoace, Prislopul a devenit unul dintre cele mai mari locuri de pelerinaj din Romania. Aici nu se inghesuie nimeni, oamenii nu-si dau coate si nici macar nu vorbesc unii cu altii, sa nu se tulbure din rugaciune. Daca vreunul a uitat telefonul deschis si tocmai il suna cineva, un rand intreg de pelerini isi intoarce capul spre “faptas', privindu-l cu repros. Nimeni n-are voie sa strice rugaciunea. Stau cu totii cu capul in pamant, umili si smeriti. Par oamenii unei Romanii necunoscute. In zilele de sarbatoare cu mii de pelerini, asteapta la coada ore in sir - fie ploaie, fie ninsoare – pentru o fericire de cateva secunde: sa apuce sa sarute sau sa atinga crucea parintelui.
Tanar paralizat, in asteptarea unei vindecari la mormant
A facut-o si tanarul Andrei Gherber, paralizat de la nastere. Din cauza forcepsului a ramas cu tetrapareza spastica. Merge singur cativa pasi, restul ii face numai cu carutul. A incercat toate metodele sa se faca bine, dar n-a reusit nimic. Ultima lui speranta este astazi parintele Arsenie. A auzit ca parintele a scapat o fata de la paralizie, numai prin puterea rugaciunii. Se spune ca fata a venit in carut si a plecat pe picioarele ei.
Andrei isi doreste atat de mult sa mearga, incat aproape ca se simte dator sa creada ca intreaga poveste este adevarata. “Si pentru mine chiar este, atata vreme cat exista credinta puternica. Sper ca parintele ma va ajuta sa ma vindec si eu, macar in proportie de 50%', ne marturiseste. N-a venit aici “in orb': inainte de asta s-a informat si a citit mult despre parintele Arsenie Boca. Asa a aflat ca parintele a promis oamenilor, inainte de a muri, ca ii va ajuta si dupa moarte, daca ei ii vor cere. Si nici nu e foarte greu, crede Cristian Filip, fondatorul Fundatiei Parintele Arsenie Boca. Pe Cristian, parintele l-a schimbat la 180 de grade. Inainte, el avea viata unui bucurestean grabit, mult prea ocupat cu serviciul. Intr-o zi, mai mult intamplator, a descoperit credinta si minunile parintelui Boca. De atunci incolo, si-a facut un obicei din a-l vizita pe calugar la mormant. Astazi nu mai poate fara asta.
“Totul este sa te manifesti', ne explica. “Adica sa ceri un lucru bun sau frumos. Nu e totuna daca te rogi acasa sau la Prislop caci aici, la mormant, rugaciunile capata putere mult mai mare'. Are o certitudine a lui: “Orice pas pe care un pelerin il face catre acest mormant este socotit, numarat. Cred ca exista o contabilitate divina pentru fiecare dintre oameni. Adica toate lucrurile facute in viata, bune sau rele, se contabilizeaza undeva'.
De fapt, esenta mostenirii lasate de parintele Arsenie Boca este insasi miscarea spirituala de la Prislop, intretinuta prin credinta puternica a unor oameni simpli.